Crăcinul sau Naşterea Domnului este o sarbătoare creştină celebrată pe 25 decembrie ( în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești ale Bisericilor bizantine, a patra mare sărbătoare după Paști, Rusalii și Vinerea Mare. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”.
Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii.
Jocul caprei
Capra a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună
sau rea. Jocul "caprei" (omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea) la origine
a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor
agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează,
spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat
de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei". Jocul „caprei",
generalizat în toată ţara la sfârşitul secolului al XIX-lea şi fiind socotit un
joc păgân, mulţi slujbaşi ai bisericii au refuzat să-l primească pe la casele
lor, socotindu-l „nevoit de legea creştinească" (Gr. Tocilescu). În zilele
noastre, jocul a rămas un pretext pentru una dintre tradiţionalele manifestări
artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, stergare ş.a., în
culori vii, uneori stridente, pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urări
bune cu prilejul Anului Nou. În satele şi comunele maramureşene se practică
"două tipuri distincte de "capră": - jocul caprei - bazat numai pe acompaniament
muzical ( la Ieud, un singur fluieraş; la Botiza, patru sau şase Fluieraşi) -
jocul caprei inclus într-un spectacol popular complex Ca şi celelalte jocuri cu
măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul „caprei" şi-au
făcut loc, pe lângă măştile clasuce (capra, ciobanul, ţiganul), măştile de
„draci" şi „moşi" care prin stigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de
umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu